Sari la conținut
InYourMind

Pentru organizații

Expertiză serioasă în riscurile psihosociale

Partenerul vostru în sănătate mintală și educație psiho-emoțională: specialiști certificați, programe dedicate și sprijin pentru angajați și manageri.

Spuneți-ne despre echipa voastră

Avem experiență în lucrul cu:

  • Corporații
  • Firme mici și mijlocii
  • Freelanceri
  • Instituții publice

Expertiza noastră

Riscurile psihosociale se gestionează la trei niveluri

Riscurile psihosociale sunt acele aspecte ale organizării muncii, ale relațiilor și ale mediului de lucru care pot afecta sănătatea mintală a oamenilor. Burnoutul este unul dintre ele, și cel în care avem cea mai solidă expertiză. Le abordăm pe toate la trei niveluri, de la organizație până la fiecare persoană.

  1. Nivelul 1

    Organizația

    Identificăm factorii de risc psihosocial din organizație: volumul de muncă, claritatea rolurilor, autonomia, climatul de echipă, sprijinul managerilor. Rezultatul este un raport agregat și anonimizat.

  2. Nivelul 2

    Echipele și managerii

    Webinarii, ateliere și programe dedicate, despre epuizare, comunicare și limite sănătoase la locul de muncă.

  3. Nivelul 3

    Persoana

    Prima discuție, de 20 de minute, are loc cu un consilier în sănătate mintală (CSM). Apoi persoana este îndrumată către specialistul potrivit și, la nevoie, către programul pentru burnout.

Riscuri psihosociale pe care le abordăm

Lista riscurilor psihosociale, conform standardelor europene și ISO 45003.

  • Volum și ritm de muncă excesive

    Suprasolicitare, termene strânse, program prelungit.

  • Micromanagement și lipsa de autonomie

    Control excesiv din partea managerilor și prea puțină libertate de a decide asupra propriei munci.

  • Rol neclar sau conflictual

    Cerințe contradictorii și responsabilități neclare.

  • Conflicte și comunicare slabă

    Tensiuni în echipă, lipsa de sprijin din partea managerilor sau a colegilor.

  • Hărțuire și mobbing

    Evaluăm climatul și sprijinim persoana. Nu facem anchete și nu luăm decizii juridice.

  • Stres cronic și burnout

    Cel pentru care avem un ecosistem complet: platformă de evaluare și specialiști certificați.

  • Evenimente critice la locul de muncă

    Asigurăm consiliere psihologică în caz de accident, agresiune sau deces, minimizând astfel efectele lor asupra persoanei și a echipei.

Vezi și restul riscurilor
  • Nesiguranța locului de muncă

    Restructurări, schimbări organizaționale, teama de concedieri.

  • Dezechilibrul dintre muncă și viața personală

    Disponibilitate permanentă, granițe șterse.

  • Violență sau agresiune din partea terților

    Clienți, pacienți, public, în posturile cu contact direct.

  • Lipsa recunoașterii și a echității

    Efort mare, recompensă percepută ca nedreaptă.

  • Pierderi personale care afectează munca

    Doliu, boală proprie sau în familie.

  • Plictiseala excesivă și lipsa de sens (bore-out)

    Sarcini care nu mai au sens sau nu mai provoacă deloc.

Ecosistemul

Burn the Burnout evaluează riscul. InYourMind oferă sprijin.

Platforma: evaluare și monitorizare

  • instrument validat (BAT, KU Leuven), cu versiune română oficială;
  • instrumente proprii: chestionar tip Maslach, Pulse Check pentru monitorizare periodică, SOMA pentru manifestările somatice;
  • niveluri de risc, cu recomandări după fiecare completare;
  • Protocol de Suport, configurabil per companie;
  • tablouri de bord pentru angajat, manager și echipa HR;
  • Volt, asistentul AI disponibil 24/7, în română și engleză.
burntheburnout.ro

Specialiștii: intervenție și relație

  • specialiști certificați InYourMind, cu atestat de liberă practică;
  • consilier în sănătate mintală (CSM), care face prima discuție și propune specialistul;
  • programul pentru burnout: 10 ședințe individuale de 50 de minute, cu evaluare la începutul și finalul parcurgerii programului;
  • programe dedicate pentru angajați și manageri, webinarii și ateliere.
Vezi programul pentru burnout

În definiția ICD-11, burnoutul este un fenomen ocupațional: un risc al organizației, nu o afecțiune a omului. Pentru el avem un ecosistem complet, cu două roluri diferite și o singură buclă. Relația terapeutică rămâne la specialist: platforma nu face terapie și nu pune diagnostice, iar specialiștii nu țin scoruri.

Bucla de măsurare

  1. 1 Evaluare pe platformă Cu acordul explicit al angajatului. Fără acord, nu există evaluare.
  2. 2 Program cu specialist certificat Prima discuție cu CSM, apoi specialistul potrivit.
  3. 3 Re-evaluare Aceeași scală, la finalul parcurgerii programului. Dacă nu se mișcă nimic, se schimbă abordarea sau specialistul.
  4. 4 Raport agregat Organizația vede tiparul pe echipe, niciodată conținutul clinic al unui om.

De ce un ecosistem

Un instrument digital, indiferent cât de bine își face treaba, nu este eficient fără intervenție umană

O analiză sistematică (Alhomaid, Cureus, 2025) arată că instrumentele digitale au un beneficiu pe termen scurt, dar o rată ridicată de abandon (42%), iar cele mai solide dovezi privesc programele pe mai multe niveluri, care combină strategiile organizaționale cu cele individuale. De aceea am construit un singur ecosistem: platforma arată unde este riscul, iar specialiștii vă ajută să îl reduceți.

Ce oferim

De la evaluare la sprijin individual

Programele de wellbeing se personalizează în funcție de cerințele organizaționale, iar serviciile pot fi contractate împreună sau separat. Ne adaptăm și contribuim la alegerea celor mai bune căi de prevenție și intervenție în cadrul organizațiilor.

  • Burn the Burnout

    Evaluare pe platformă

    Acces la platformă pentru angajați, manageri și echipa HR, cu tablouri de bord pe roluri și raport agregat și anonimizat.

  • Webinarii și ateliere

    Sesiuni live de 60–90 de minute, pe teme alese împreună: epuizare, comunicare, limite la locul de muncă.

  • Programe dedicate

    Programele noastre, inclusiv cel pentru burnout și grupurile tematice închise, se construiesc și se adaptează în funcție de nevoile organizaționale și individuale.

  • Coaching 1 la 1 sau cu echipa

    Ședințe de coaching individuale sau cu întreaga echipă, pentru manageri și angajați.

  • Ședințe cu specialiști certificați

    Contractate în avans la nivel de companie. Angajații le folosesc confidențial, în ritmul lor.

Confidențialitate

Confidențialitate la un nivel ridicat

Atât pe această platformă, cât și pe Burn the Burnout, confidențialitatea joacă un rol foarte important, în primul rând pentru că activăm într-un domeniu extrem de complex, cel al sănătății psiho-emoționale. De aceea, vă asigurăm de preocuparea noastră extrem de serioasă pentru a asigura confidențialitate la un nivel ridicat pentru toți clienții noștri.

Protocolul de Suport asigură confidențialitatea în conformitate cu acordul semnat de utilizator.

Vezi politica de confidențialitate

Lucrăm împreună

Voi veniți cu problemele și împreună, le rezolvăm

Totul începe cu o poveste despre ce nu e suficient de bine. Pornind de la ea, construim o ofertă personalizată, cu soluții concrete și măsurabile.

  1. 1 Ne spuneți povestea Ce nu merge suficient de bine, câți oameni sunteți și ce vă preocupă.
  2. 2 Construim oferta împreună Personalizată pentru situația voastră: evaluare, ateliere, programe, coaching sau ședințe, cu soluții concrete și măsurabile.
  3. 3 Angajații ajung la specialist Prima discuție, de 20 de minute, are loc cu un consilier în sănătate mintală (CSM), în cel mult 48 de ore lucrătoare de la solicitare. Apoi urmează specialistul potrivit, online sau la cabinet.
  4. 4 Măsurăm și ajustăm Evaluăm la începutul și finalul parcurgerii programului și vă arătăm evoluția pe echipe, într-un raport agregat și anonimizat. Dacă ceva nu funcționează, ajustăm împreună.

Scrieți-ne

Povestiți-ne despre echipa voastră

Un singur email e de ajuns. Spuneți-ne câți oameni sunteți, ce vă preocupă și un interval în care ne putem suna pentru un prim apel. Vă răspundem.

office@inyourmind.ro

0728 989 028 · Luni–Vineri, 9:00–19:00

Datele din email sunt folosite doar pentru a vă răspunde, conform politicii de confidențialitate.