Cum învățăm să gestionăm critica fără să ne pierdem încrederea în noi

Puține lucruri ne pot destabiliza atât de repede precum critica, mai ales atunci când vine din partea unei persoane importante pentru noi sau atinge o vulnerabilitate pe care încercăm să o ascundem. Uneori, o singură remarcă ne poate strica întreaga zi. Ne întoarcem la ea, o analizăm, ne imaginăm ce am fi putut răspunde și, fără să ne dăm seama, ajungem să privim prin ochii celuilalt tot ceea ce suntem.

De ce se întâmplă asta? Pentru că nu auzim întotdeauna critica doar ca pe o observație despre un comportament. Uneori, o interpretăm ca pe un verdict despre propria noastră valoare: „Am greșit” se transformă în „Nu sunt suficient de bun”, iar „Nu sunt de acord cu tine” ajunge să însemne „Nu sunt acceptat”.

Diferența dintre o critică și felul în care alegem să o interpretăm poate schimba radical modul în care ne raportăm la noi înșine.

Nu orice critică spune adevărul despre noi

Tendința de a ne apăra atunci când suntem criticați este firească. Creierul nostru poate interpreta dezaprobarea ca pe o amenințare, mai ales atunci când avem o nevoie puternică de acceptare sau când experiențele anterioare ne-au făcut sensibili la respingere.

În astfel de momente, putem reacționa impulsiv, ne putem justifica excesiv sau putem încerca să demonstrăm că celălalt greșește. La polul opus, putem interioriza imediat observația, ne putem simți vinovați și putem ajunge să ne îndoim de noi înșine. Niciuna dintre aceste reacții nu ne ajută întotdeauna să vedem lucrurile limpede.

Primul pas este să ne acordăm un răgaz. Nu trebuie să răspundem imediat și nici să luăm o decizie despre noi înșine în mijlocul unei emoții puternice. Uneori, câteva momente de liniște sunt suficiente pentru a separa ceea ce simțim de ceea ce s-a întâmplat efectiv.

Trei întrebări care ne pot ajuta să facem diferența

1. Este adevărat ceea ce mi se spune?

Există în această critică un element real, pe care îl pot recunoaște? Am greșit cu ceva? Există un comportament pe care l-aș putea îmbunătăți? Dacă răspunsul este da, avem ocazia să învățăm. A ne recunoaște greșelile nu ne face mai puțin valoroși. Dimpotrivă, capacitatea de a ne privi cu onestitate, fără să ne prăbușim în autocritică, este un semn de maturitate emoțională.

Dar este important să facem diferența între „Am făcut un lucru greșit” și „Sunt un om greșit”. Prima afirmație ne permite să reparăm. A doua ne condamnă.

2. Îmi este utilă această critică?

Nu orice observație, chiar dacă are o parte de adevăr, este exprimată într-un mod constructiv. Una este să ți se spună că ai gestionat nepotrivit o situație și să primești explicații concrete, și alta este să fii umilit, ironizat sau atacat personal.

Putem extrage o informație utilă chiar și dintr-un mesaj transmis neplăcut, fără să acceptăm felul în care am fost tratați. De asemenea, există critici care vorbesc mai mult despre frustrările, așteptările sau nevoile celui care le formulează decât despre noi. Nu orice nemulțumire a celuilalt reprezintă o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm.

3. Cât de mult contează pentru mine părerea acestei persoane?

Nu toate opiniile merită aceeași greutate. Este firesc să fim atenți la feedbackul oamenilor care ne cunosc, ne respectă și au capacitatea de a ne oferi o perspectivă echilibrată. În schimb, este riscant să ne construim imaginea de sine în funcție de părerile unor persoane care ne judecă superficial, ne devalorizează constant sau nu cunosc suficient contextul.

Asta nu înseamnă să ignorăm orice opinie care ne deranjează. Înseamnă să alegem cu discernământ cui îi oferim puterea de a ne influența felul în care ne vedem.

Cum ne păstrăm echilibrul atunci când suntem criticați?

În primul rând, învățăm să nu reacționăm la cald. Putem respira, putem cere clarificări sau putem spune simplu: „Vreau să mă gândesc la ceea ce mi-ai spus înainte să îți răspund”.

În al doilea rând, încercăm să evaluăm comportamentul, nu întreaga noastră persoană. Faptul că am luat o decizie neinspirată nu anulează toate deciziile bune pe care le-am luat. O greșeală nu devine o definiție a caracterului nostru doar pentru că cineva o subliniază.

În al treilea rând, ne dezvoltăm capacitatea de a tolera dezaprobarea. Nu vom putea fi pe placul tuturor, indiferent cât de mult ne străduim. Iar încercarea de a evita orice critică ne poate transforma treptat în oameni care se autocenzurează, își abandonează propriile convingeri și trăiesc permanent în căutarea aprobării.

Uneori, cel mai sănătos răspuns nu este să convingem pe cineva că avem dreptate, ci să acceptăm că putem avea perspective diferite.

Să învățăm fără să ne lăsăm definiți de ceilalți

Maturitatea emoțională nu înseamnă să nu ne mai doară critica. Înseamnă să putem suporta disconfortul fără să îl transformăm într-o concluzie definitivă despre noi înșine.

Putem asculta fără să acceptăm totul. Putem recunoaște o greșeală fără să ne umilim. Putem schimba ceva la noi fără să considerăm că, până atunci, nu am fost suficient de buni.

Și, poate cel mai important, putem înțelege că valoarea noastră nu este negociată la fiecare dezacord și nu se modifică în funcție de fiecare opinie pe care o întâlnim.

Ascultă critica pentru ceea ce te poate învăța, nu pentru ceea ce te poate face să crezi despre tine.

Păstrează ceea ce este util, asumă-ți ceea ce ai de schimbat și lasă deoparte ceea ce nu îți aparține. Nu putem controla ce spun ceilalți despre noi. Putem însă învăța să nu le cedăm, de fiecare dată, dreptul de a ne spune cine suntem.